luni, 24 noiembrie 2008

Cum se impaca afacerile cu politica

Am socotit de la inceput ca pachetul anticoruptie are o valoare pozitiva si cred ca ceea ce s-a petrecut saptamana trecuta in parlament confirma acest lucru. Pana acum nu exista in legislatia noastra ideea conflictului de interese. Politicienii se angajau in tot felul de afaceri si
cautau pozitii profitabile in societatile de stat fara nici o opreliste legislativa. Unii ocupau pozitii executive in 5, chiar 6 consilii de administratie si AGA. Acum ei se lovesc de prevederile legii si constata ca aceste pozitii sunt incompatibile cu calitatea de parlamentar, ministru sau prefect.
Ce a iesit la iveala pentru analistul politic? In primul rand, numarul foarte mare de deputati si senatori nevoiti sa declare ca sunt bagati in afaceri incompatibile cu pozitia lor politica: la Senat 53 din totalul de 140 au declarat ca ocupa pozitii economice incompatibile cu statutul de parlamentar, iar la Camera 99 de deputati au declarat acelasi lucru. In topul afaceristilor se afla PSD si ar fi interesant de stabilit cand si-au descoperit convingeri social-democrate, inainte sau dupa ce s-au apucat de afaceri. Spre surpriza electoratului, nici PRM-istii nu sunt chiar asa neprihaniti cum pretindea Vadim Tudor cand tuna si fulgera contra mafiei aciuite la putere. 10 senatori si 13 deputati PRM au fost nevoiti sa-si scoata frunza de vita. Nu-i de mirare ca legile care vizeaza coruptia intampina atatea obstacole in parlament. Da! Clasa noastra politica este invadata de afaceristi care au capul preocupat de legea profitului maxim si nu de legi care sa scoata tara din saracie. Sociologic era previzibil ca in perioada de tranzitie sa functioneze aceasta nisa turnanta intre afaceri si politica, oamenii cautand drumul cel mai scurt spre mediul miliardarilor, protejat si de imunitate parlamentara.
Sigur, eu nu-mi fac iluzii nici in privinta sinceritatii declaratiilor de incompatibilitate, nici ca ar fi aparut peste noapte un perete izolator intre afaceri si politica, asa cum ar dori presedintele Iliescu. Pana acum, doar doi parlamentari, Dinu Patriciu si Videanu, au renuntat la scaunele din parlament. Unii au si recunoscut ca vor transfera afacerile mamelor, copiilor, soacrelor sau matuselor. Ma astept ca si organele de verificare sa arate intelegere si compasiune pentru cei care solicita derogari. Oricum, afaceristii din politica nu mai au viata usoara de pana mai ieri si nu vom mai intalni un ministru al comertului care sa patroneze 14 societati comerciale.
Pentru reporterii specializati in investigatii se deschide o adevarata mana cereasca, mai ales cand se incepe implementarea legii privind declararea averilor. Sa tinem seama ca s-a declansat campania electorala si exista toate premisele ca demascarea coruptiei sa ocupe un loc de frunte in competitia electorala. S-a simtit din plin acest lucru, la sedinta de ieri a conducerii PSD la Snagov. Exista o ingrijorare legitima ca uzura fireasca a guvernarii sa ameninte pozitia de lider al partidului aflat la putere. Ultimul sondaj a si marcat o scadere semnificativa de la 50% la 45%, iar Adrian Nastase pentru prima data obtine mai putin in popularitate decat partidul. Inca asta iarna el declarase ca se gandeste la o reducere a ministerelor prin comasare. Intr-adevar, pe fondul saraciei care domneste in tara, faptul ca avem cel mai numeros guvern din Europa, cu un top de 27 ministere, constituie o sfidare a opiniei publice. La aceasta se adauga faptul ca unii ministri au acumulat o mare doza de ostilitate publica. O primenire a guvernului si o reducere a imensului aparat guvernamental ar aduce un aer de prospetime si revigorare in opinia publica.